cinnamonfox's reviews
2014 reviews

Invisible Cities by Italo Calvino

informative mysterious reflective medium-paced

• Plot- or character-driven? N/A
• Strong character development? N/A
• Loveable characters? It's complicated
• Diverse cast of characters? It's complicated
• Flaws of characters a main focus? It's complicated

1.5

 Orașele invizibile de Italo Calvino a fost o lectură ciudată, dar nu în sensul bun al cuvântului. Am mai citit de la autor Dacă într-o noapte de iarnă un călător, și a fost o lectură deosebită, interesantă, dar aici, m-am pierdut pe parcurs. Deși ideea în sine e atrăgătoare - orașe care sunt entități, și au o istorie aparte, execuția nu a fost deloc pe placul meu. M-a plictisit teribil cartea asta și singurul motiv de ce am dus-o la final a fost faptul că am parcurs-o în format audio. 

Mantisa by John Fowles
Did not finish book. Stopped at 20%.

I just can't comprehend what's the point of the story. It's weird and not engaging at all for me.

The Snow Child by Eowyn Ivey

adventurous emotional hopeful mysterious reflective sad slow-paced

• Plot- or character-driven? A mix
• Strong character development? Yes
• Loveable characters? Yes
• Diverse cast of characters? No
• Flaws of characters a main focus? No

4.0

Mabel și Jack, un cuplu în vârstă, se mută în Alaska, unde au de gând să-și construiască o viață liniștită și lipsită de peripeții. Cea mai mare durere a lor este faptul că nu au putut avea un copil, acest lucru afectând-o, în special, pe Mabel. Viața în Alaska nu e deloc ușoară, mai ales pentru un cuplu ce provine din lumea civilizată și trebuie să o ia de la zero, înfruntând natura nemiloasă, iar izolarea își spune cuvântul. La căderea primei zăpezi din an, Mabel și Jack decid să construiască o copilă de zăpadă, iar a doua zi, în curtea loc apare o fetiță cu ochi albaștri și păr bălai. O cheamă Faina, este învăluită de mister și apariția ei în viața cuplului le schimbă soarta pentru totdeauna.

Copila de zăpadă de Eowyn Ivey este un roman despre supraviețuire și speranță, despre familie și despre cele mai tainice dorințe. Autoarea construiește povestea treptat, introducând cititorul în atmosfera vremii și a spațiului - Alaska anilor 1920, lupta omului cu forțele naturii, capacitatea de a supraviețui unei ierni lungi, departe de alți oameni. În mijlocul singurătății, urmărim un cuplu ce a lăsat totul în urmă, pentru a ajunge la capătul lumii și pentru a-și construi o viață departe de bârfele și atenția societății în care au crescut.

Eowyn Ivey construiește niște personaje minunate, complexe, prin portretizarea lumii lor interioare și a greutăților prin care trec. Mabel este o femeie ce și-a dorit foarte mult să fie mamă, dar soarta i-a fost potrivnică. Cu toate acestea, Jack îi este alături și nu se dezice de soția sa, deși cei din jur i-au judecat și marginalizat și l-au îndemnat pe Jack să-și reconsidere alegerea partenerei de viață. Relația celor doi trece prin multe încercări de-a lungul romanului, dar mi-a plăcut foarte mult faptul că Mabel și Jack sunt o echipă, nu renunță unul la celălalt când dau de greu, și înfruntă totul împreună. 

Faina e un personaj misterios, pe care-l urmărim de-a lungul timpului, dar nu-i aflăm niciodată toate secretele. Cu acest personaj, autoarea pune cititorul în încurcătură - nu de puține ori Faina face lucruri ce par imposibile, așa că pe tot parcursul lecturii urmărești cum ficțiunea istorică se împletește cu realismul magic.

Copila de zăpadă e o lectură atmosferică, iar evenimentele ce au loc portretizează viața izolată, în condiții potrivnice, pe care o aleg unii oameni, fugind de civilizație. Și totuși, greutățile prin care trec Mabel și Jack îi face mai puternici și le consolidează locul în inima sălbatică a Alaskăi.

Vă recomand acest volum dacă vreți să lecturați o poveste plină de mister și care aruncă lumină asupra vieții pe care o duceau oamenii ce alegeau să se mute în Alaska în anii 20. La fel, recomand Copila de zăpadă dacă vreți să citiți o carte despre reziliență, dragoste adevărată și capacitatea omului de a accepta tot ce-i aduce viața în cale. 

Regele alb by György Dragomán

challenging dark emotional reflective sad tense medium-paced

• Plot- or character-driven? A mix
• Strong character development? No
• Loveable characters? It's complicated
• Diverse cast of characters? No
• Flaws of characters a main focus? No

3.0

Romanul, structurat în capitole ce pot fi citite ca nuvele, urmărește trăirile lui Dzsata, un băiat de 12 ani. Regele alb debutează cu scena în care tatăl copilului este ridicat de Securitate și trimis la Canalul Dunăre-Marea Neagră, pentru a fi reeducat prin muncă. Acțiunea are loc în anii 80 și Dzsata, care este și naratorul acestui volum, prezintă o serie de evenimente ce au loc după arestarea tatălui său, prezentând lumea în care trăiește așa cum o vede el, un copil.

Regele alb de Gyorgy Dragoman nu este o carte ușor de parcurs, atât din cauza conținutului, cât și din cauza structurii. Fiecare capitol relatează un eveniment separat, și odată ce acesta se încheie, naratorul trece la o altă întâmplare, lăsând în aer anumite detalii, astfel încât în cazul unor capitole am rămas cu întrebări la final. Unele capitole relatează întâmplări oarecum amuzante, dar umbrite de răutatea și egoismul uman, iar alte capitole sunt de-a dreptul brutale, descriind niște scene viscerale. O parte dintre acestea mi s-au părut exagerate, cu toate acestea, vocea narativă m-a făcut să trăiesc stările sufletești prin care trece Dzsata. Un alt factor care îngreunează lectura este stilul de scriere - fraze lungi, ce ocupă o jumătate de pagină sau chiar o pagină, ceea ce pe alocuri nu a fost tocmai pe placul meu, pentru că-mi pierdeam interesul în ideea expusă.

Câteva capitole m-au impresionat prin brutalitatea lor - cum ar fi capitolul unde se aduc fructe exotice la un magazin și oamenii devin niște brute, călcându-se în picioare, zbierând unii la alții și vandalizând magazinul, totul pentru o plasă de mandarine. Un alt capitol ce m-a făcut să mă cutremur a fost despre cum un copil este încolțit de alții nouă, care au cărămizi, răngi, cuțite, și sunt mai mult decât gata să-l omoare pe  băiat. Au fost și câteva capitole ce au urmărit niște evenimente extreme, și pe parcursul acestora m-am întrebat dacă volumul pe care-l citesc e doar ficțiune, sau are și elemente de fantastic.

În ceea ce privește personajele, pe toate le vedem prin ochii protagonistului, cert este că Regele alb nu e o carte despre indivizi, ci despre tipologii umane. Avem profesori zbiri, directori care se îmbată cu propria putere, muncitori ce terorizează copii și-i pun pe aceștia să le facă munca, dar și copii brute, care dau dovadă de un comportament agresiv și tiranic. Totuși, un loc aparte în roman îl ocupă familia protagonistului, membrii acesteia fiind conturați treptat și pe sărite pe parcursul poveștii, dar ajungi să ai o imagine clară despre ce fel de oameni sunt. Dzsata e doar un băiat ce nu iese cu nimic în evidență, și vede lumea prin ochii lui de copil. Mama sa, deși Dzsata nu spune nimic rău despre ea, mi s-a părut a fi o femeie egoistă și crudă, și nu de puține ori nu am rezonat cu felul în care își tratează fiul. Tatăl, absent, e ridicat la rang de sfânt, și mi-ar fi plăcut ca acest personaj să fie dezvoltat ceva mai mult. Am apreciat și cum îi vede Dzsata pe bunicii săi - bunicul, secretar de partid, un bătrân energic, dar sever, și bunica, o femeie tăcută și pe alocuri ipohondră.

Regele alb de Gyorgy Dragoman nu e un roman ușor de digerat, prezentând perspectiva unui copil de 12 ani despre România anilor 80, așa cum o vede și trăiește un copil. Dacă vă pasionează subiectul, vă recomand acest volum. 

Песнь о Нибелунгах by Anonymous

adventurous dark sad tense slow-paced

• Plot- or character-driven? A mix
• Strong character development? No
• Loveable characters? No
• Diverse cast of characters? No
• Flaws of characters a main focus? It's complicated

2.25

 Cântecul Nibelungilor de autor necunoscut este un clasic - și am tras de mine să termin cartea asta. Poemă medievală, abordează o multitudine de teme ce privesc construcția lumii și complexitatea sufletului uman, acțiunea învârtindu-se în jurul personajelor legendare Siegfried, Brunhilda și neamul Nibelungilor. Am parcurs greu cartea asta, chiar dacă am optat pentru varianta audio. Povestea în sine e interesantă, dar multe scene au fost repetitive - de exemplu, aproape în fiecare capitol un personaj sau altul dăruiește aur și nu numai oamenilor simpli, iar aceștia îl/o ovaționează pe filantrop/filantroapă, se mai întâmplă câteva lucruri, apoi iarăși cineva aruncă cu bani și tot așa. Limbajul este greoi și sunt foarte multe personaje, iar de la un moment încolo, nu am mai fost atât de investită în poveste, pentru că un personaj relevant și interesant și bine conturat iese din peisaj. Deși înțeleg și apreciez însemnătatea istorică a acestei lucrări, nu am reușit să mă bucur pe tot parcursul textului de o lectură captivantă. 

O furtună de ceai by Hafsah Faizal

adventurous informative mysterious slow-paced

• Plot- or character-driven? A mix
• Strong character development? Yes
• Loveable characters? It's complicated
• Diverse cast of characters? Yes
• Flaws of characters a main focus? It's complicated

2.5

În White Roaring, la granița dintre cartierele nobilimii și casele săracilor, există un local, Spindrift. Pe timp de zi, este ceainărie, iar pe timp de noapte devine sângerărie ilegală - locul perfect pentru un vampir ce caută o sursă de hrană. Localul este condus de banda Cazimir, iar în fruntea acesteia se află Arthie, o străină, ajutată de mâna sa dreaptă, Jin, un tânăr cu un trecut misterios. Deși banda Casimir pare a fi de neatins, o amenințare venită din exterior o face pe Arthie să se alieze cu un adversar primejdios, și pentru a nu-și pierde afacerea, tânăra trebuie să îndeplinească o misiune aproape imposibilă. Mai exact, trebuie să se infiltreze în inima unei societăți exclusiviste și foarte periculoase a vampirilor, care-și are sediul într-un loc aproape imposibil de pătruns, Aretheum, și să fure un obiect ce valorează cât un regat întreg. Arthie nu poate face acest lucru de una singură, așa că, apelând la ajutorul unor figuri suspecte, pune la cale marea spargere - dar nu toți cei implicați în afacere sunt pe aceeași lungime cu fata.

O furtună de ceai de Hafsah Faizal este un volum fantasy cu o idee foarte atractivă și cu o construcție interesantă a societății în care are loc acțiunea. Regatul este condus de un individ mascat, Berbecul, despre care nimeni nu știe nimic, acesta având două obiective majore: mai întâi, să colonizeze cât mai multe țări și continente, iar la nivel local, să eradicheze vampirii. Deși oamenii și vampirii învață să trăiască într-un echilibru oarecum stabil, deciziile suveranului creează tensiune în inima populației, iar banda lui Arthie profită din plin de asta.

Romanul explorează într-un mod realist ideile de colonizare, marginalizare și discriminare, personajele principale resimțind din plin prejudecățile oamenilor din jur. Arthie este orfană și o străină, venită dintr-o țară recent colonizată, și pentru că fata are o culoare diferită a pielii, este privită cu suspiciune de cei din jur. Jin, mâna ei dreaptă, are un trecut tragic, acesta urmărindu-l încontinuu. Flick, o falsificatoare iscusită, este fiica adoptivă a unei femei ce deține o companie puternică și de succes, și singura ei dorință este să-și facă mama fericită. Laith, un personaj misterios, venit de pe alt continent, are mulți ași în mânecă și nu prea știi ce urmărește, de fapt. Matteo este un vampir și pictează niște tablouri memorabile, care surprind trecerea timpului, ceva ce rasa lui nu mai simte, iar din aceste considerente, tablourile lui sunt foarte apreciate. 

Mi-a plăcut mult ideea romanului și faptul că acțiunea are loc în același univers cu povestea din Pe urmele flăcării, dar un mare minus pentru mine a fost partea de romance din acest volum. Avem două fire narative romantice importante: un triunghi amoros și o poveste clasică de dragoste. Nu îmi plac triunghiurile amoroase și aici mi s-a părut și foarte ciudat executat, multe lucruri nu aveau sens și chimia dintre personaje a fost fadă. În schimb, povestea clasică de dragoste a fost ce trebuie, chimia dintre personaje a fost palpabilă și tot ce s-a întâmplat a avut sens. Aș fi apreciat mai mult această carte dacă accentul s-ar fi pus ceva mai puțin pe dezvoltarea relațiilor romantice și ceva mai mult pe spargere și pe dezvoltarea societății din care fac parte personajele.

Dacă vreți să lecturați un fantasy scris într-un stil lejer, cu personaje diverse, și cu accent mare pe partea de romance, vă recomand această carte. 

Domnișoara Brodie în floarea vârstei by Muriel Spark

adventurous funny reflective fast-paced

• Plot- or character-driven? A mix
• Strong character development? Yes
• Loveable characters? Yes
• Diverse cast of characters? No
• Flaws of characters a main focus? Yes

4.25

În Scoția anilor 1930, la o școală de fete predă domnișoara Brodie, o învățătoare cât se poate de excentrică pentru vremurile în care trăiește. Domnișoara Brodie își alege favoritele - un grup format din șase fete, care devin cunoscute drept trupa lui Brodie, fiecare dintre eleve ieșind în evidență datorită unei singure trăsături. În mijlocul acestor firi influențabile - la începutul romanului, fetele au unsprezece ani - tronează domnișoara Brodie, pe care directoarea școlii încearcă să o pensioneze forțat, dar domnișora Brodie se ține bine pe poziții.

Romanul semnat de Muriel Spark a fost o adevărată aventură datorită modului în care este construit personajul central. Deși în mod normal nu sunt tentată să urmăresc povestea unui om dezagreabil, domnișoara Brodie mi-a stârnit curiozitatea și a fost o plăcere să o descopăr, puțin câte puțin, pe parcursul narațiunii. Această fată bătrână, trecută de treizeci de ani, are o influență remarcabilă asupra elevelor cărora le predă la școală și pe care încearcă să le țină alături de ea și după ce acestea termină ciclul primar. Domnișoara Brodie nu este un pedagog tipic epocii în care trăiește: deseori vorbește despre viața ei amoroasă în loc să predea gramatică, afirmă că arta e mult mai importantă decât știința, îl admiră pe Mussolini și ideile acestuia, își invită elevele preferate la ceai după ore și repetă, ca o mantră, că este în floarea vârstei.

Volumul, deși nu e deloc stufos, aduce o multitudine de informații despre pulsul academic din Scoția anilor 1930, despre intrigile din cadrul profesoral, despre viziunea elevelor despre lume și pune accent pe admirația trupei lui Brodie pentru această domnișoară, aflată în floarea vârstei. Pe parcursul romanului, acțiunea căruia nu e deloc cronologică, se urmărește felul în care influența domnișoarei Brodie ajunge să dicteze deciziile pe care le iau fostele ei eleve, legătura strânsă dintre acestea, dar și modul în care învățătoarea este percepută de-a lungul timpului și impactul acesteia asupra viitorului fetelor.

Mi-a plăcut enorm de domnișoara Brodie, deși nu este o persoană bună sau un pedagog dedicat vocației. Trăiește în propria lume, are opinii extrem de controversate pentru o femeie, metodele sale de predare sunt neortodoxe, iar felul în care trage de sfori și manipulează mințile tinere, influențabile, este hipnotizant. Deși nu am rezonat cu deciziile personajului, am fost mereu intrigată de ce urmează să spună sau să facă.

Domnișoara Brodie în floarea vârstei de Muriel Spark este un roman despre realitatea școlilor de fete din Scoția anilor 1930, dar și despre o învățătoare mult prea progresivă pentru vremea ei. Vi-l recomand dacă vreți să descoperiți un personaj controversat și care, într-un fel ciudat și subtil, influențează irevocabil destinele pupilelor aflate în grija sa. 

Micile plăceri ale morții by Goran Mrakić

adventurous emotional funny informative lighthearted reflective fast-paced

• Plot- or character-driven? A mix
• Strong character development? It's complicated
• Loveable characters? Yes
• Diverse cast of characters? Yes
• Flaws of characters a main focus? No

5.0

Volumul, scris sub forma unor povestiri, nu neapărat în ordine cronologică, invită cititorul într-o lume demult apusă, trăită și văzută prin ochii protagonistului. Este anul 1989 și acțiunea are loc în satul bănățean Variaș, și-l urmărim pe Goran, un adolescent ce nu iese cu nimic în evidență, dar care povestește, într-un fel absolut fascinant, despre oamenii, locurile și evenimentele ce i-au marcat ultimul an de școală generală. Variaș este un sat cu o populație pestriță: sârbi, șvabi, maghiari, români, aceștia conviețuind într-un echilibru pe care niciun fel de eveniment politic nu are cum să-l clatine. 

Micile plăceri ale morții de Goran Mrakic este un volum care, odată ce-l începi, nu te lasă până nu-i afli toate secretele. Vocea narativă este captivantă și te imersează în ce povestește, zici că faci parte din întâmplarea redată sau că-l cunoști personal pe un personaj sau pe altul. Autorul creionează o lume plină de contraste, arătând realitatea pe care o trăiau oamenii pe atunci: colectivizarea, cenzura, contrabanda, pasiunea aflată la limită cu fanatismul pentru fotbal, certurile dintre vecini, politica internă, nelipsitele bârfe și conflictele dintre generații.

Goran Mrakic are un stil de a așterne pe hârtie impresiile și amintirile de altă dată într-un mod ce te face melancolic, chiar dacă nu ai copilărit nici în acele timpuri, nici pe acele meleaguri. Prin intermediul acestui volum, oferă o viziune nu doar despre satul bănățean din anul revoluției, ci și despre oamenii care formau comunitatea respectivă, dincolo de religia pe care o aveau, locul de proveniență a strămoșilor sau viziunea despre scena politică a timpului. M-am distrat copios urmărind ciondănelile dintre vecini, prostiile pe care le făceau elevii și cum erau pedepsiți, desfășurarea unui meci de fotbal local și cât de tare puteau să se încingă spiritele din cauza unei mingi.

Au fost câteva momente care mi-au plăcut în mod special: descrierea felului în care se desfășura o nuntă pe vremuri, de la oferirea invitației până la sfârșitul sindrofiei, micile secrete ale sătenilor, pe care autorul le introduce abil în povestire, oferind astfel o imagine amplă despre comunitate în sine, dar și relația pe care o aveau elevii cu profesorii și cum era privită școala în mediul rural în acele vremuri.

Cât privește personajele, dacă protagonistul este, de obicei, un observator abil și transmite fidel tot ce vede și aude, Slavko, cel mai bun prieten al său, m-a distrat de la început până la sfârșit. E un adevărat personaj tragi-comic și de fiecare dată când apărea în text eram extrem de curioasă ce tâmpenie mai face și ce prostie mai zice. 

Micile plăceri ale morții de Goran Mrakic este un volum care te imersează într-o lume demult pierdută, într-o perioadă neliniștită, dar pe care un copil o vede strict prin prisma lucrurilor ce-l înconjoară și a oamenilor care fac parte din viața lui. Vă recomand cu drag volumul dacă ați copilărit în anii 80-90 și nu numai și dacă sunteți curioși despre viziunea despre lume a unui copil de la țară, ce a crescut într-o comunitate multiculturală. 

Ariciul în ceață by Iuri Norstein, Sergei Kozlov

adventurous mysterious reflective fast-paced

• Plot- or character-driven? Character
• Strong character development? No
• Loveable characters? Yes
• Diverse cast of characters? Yes
• Flaws of characters a main focus? No

5.0

Ariciul în ceață, de Sergei Kozlov și Iuri Norstein, cu ilustrații de Francesca Iarbusova, este una dintre acele cărți pe care vrei să le păstrezi în bibliotecă și să le recitești/răsfoiești periodic, atât de minunată e! Relatează povestea unui arici plecat la prietenul său, ursulețul, dar ariciul se pierde în ceață, iar această călătorie e plină de peripeții și de necunoscut. Tare minunată e cartea - absolut fidelă desenului animat care stă la baza poveștii. Îl găsiți pe Youtube, e în rusă, dar are subtitrări. Ariciul în ceață a fost votată drept cea mai bună animație din lume la două festivaluri diferite, vă propun să o urmăriți și să trageți propriile concluzii. Pentru mine, e unul dintre acele desene animate din copilărie pe care-l revăd cu drag de fiecare dată, iar încântarea este aceeași, copilărească, pură, atemporală.

The Diamond As Big As the Ritz And Other Stories: The Diamond As Big As the Ritz; Bernice Bobs Her Hair; the Ice Palace; May Day; the Bowl by F. Scott Fitzgerald

funny informative reflective slow-paced

• Plot- or character-driven? A mix
• Strong character development? No
• Loveable characters? It's complicated
• Diverse cast of characters? No
• Flaws of characters a main focus? Yes

2.0

There are five short stories, and I gave a star to each one I liked. Bernice Bobs Her Hair and The Bowl piqued my interest, and I enjoyed them; the rest, not so much.