Scan barcode
ury949's review against another edition
5.0
Auster's depiction of the total breakdown of society really stood apart for me. A captivating read.
aerolich's review against another edition
challenging
dark
emotional
reflective
sad
slow-paced
- Plot- or character-driven? Character
- Strong character development? It's complicated
- Loveable characters? Yes
- Diverse cast of characters? Yes
- Flaws of characters a main focus? No
3.75
Content Warnings
Graphic: Body horror, Rape, Child death, Suicide, Grief, Miscarriage, and Death
frostblade's review
4.0
[Review in Romanian]
În ţara ultimelor lucruri, aşa cum pare şi normal, povestea este mai importantă decât premisele ei.
Spre deosebire de alte lucrări ale sale unde graniţa dintre realism şi iluzie este una subtilă, acest roman este o distopie care se detaşează de lumea reală, cel puţin la prima vedere. Poate din acest motiv, această carte pare să se distanţeze de stilul obişnuit al lui Auster, ceea ce este oarecum adevărat.
Romanul ia forma unei scrisori din partea unei tinere către un prieten din copilărie în care îşi confesează experienţele trăite într-un oraş lipsit de nume. Deşi nu cunoaştem locul în care există acest oraş, el preia forma unei versiuni post-apocaliptice a New York-ului, un oraş dominat de haos. Interesant aici este faptul că nu ştim ce s-a întâmplat cu oraşul lipsit de nume, ce evenimente au dus la degradarea sa, însă aceste detalii sunt total irelevante pentru locuitorii săi.
Cadrul creat aici este similar cu cel din alte cărţi de acest gen: un guvern opresiv care intervine doar la ieşirile din oraşe şi la menţinerea ordinii în centrele comerciale, lipsa locurilor de muncă şi a hranei, haosul generat de lipsa legilor, precaritatea vieţii. Auster vine însă şi cu elemente originale în povestea sa, spre exemplu singura metodă de evadare din aceasta lume – sinuciderea, preia forma unui cult. Se formează grupuri care iau în serios această decizie – unii se antrenează ani de zile pentru ritualul final ce constă în a alerga până când trupul cedează, alţii plătesc pentru aşa zisele clinici de eutanasiere, unde trăiesc câteva ultime plăceri înainte de trecerea în neant.
Această lume este văzuta prin ochii Annei Blume, o tânără care alege să traverseze oceanul şi să intre în oraş în căutarea fratelui său, iar povestea se dezvoltă pe măsura ce înţelegem oraşul. Încă din primele pagini, acesta apare ca o adevărată ţară a ultimelor lucruri: când trăieşti în oraş, înveţi sa nu iei nimic de-a gata. Viaţa se desfăşoară într-o perpetuă stare de refolosire şi uzare finală a ultimelor lucruri rămase în oraş. Nu există producţie, negoţul se bazează pe schimburi si aproape totul se roteşte în jurul hranei. Îngroparea morţilor este considerată o crimă, întrucât singura sursă de electricitate rămasă o reprezintă centralele care ard trupurile. Însă Auster creează paradoxul oraşului ultimelor lucruri, prin faptul că orice lucru trebuie privit ca pentru prima oară, altfel aici eşti condamnat la pieire.
Ţara ultimelor lucruri este situată pe o spirală negativă ce duce către o autoconsumare până când tot ceea ce rămâne este vidul. Însă în acest loc, cea mai preţioasă resursă a locuitorilor este speranţa – din care Auster derivă alte ideologii de cult precum grupurile de sinucigaşi de mai sus. În esenţă, Auster creează o viziune extrem de interesantă a unei lumi, despre care realizăm că preia multe detalii din lumea reală. Iar dacă autorul excelează la acest capitol, povestea Annei Blume nu se ridică totuşi la acelaşi nivel. Căutările ei o duc prin diferite experienţe care îi schimbă viaţa, dar care nu sunt atât de pregnante precum imaginea dominantă a oraşului.
Din punct de vedere stilistic, ideea unei confesiuni scrise şi prezentarea oraşului prin perspectiva unei scrisori este una interesantă, singurul minus aici fiind dialogul, care îşi cam pierde sensul în compunerea unei scrisori. Cu toate acestea, cartea are un aer optimist, întrucât speranţa este singura resursă inepuizabilă în oraş şi la Auster.
În ţara ultimelor lucruri, aşa cum pare şi normal, povestea este mai importantă decât premisele ei.
Spre deosebire de alte lucrări ale sale unde graniţa dintre realism şi iluzie este una subtilă, acest roman este o distopie care se detaşează de lumea reală, cel puţin la prima vedere. Poate din acest motiv, această carte pare să se distanţeze de stilul obişnuit al lui Auster, ceea ce este oarecum adevărat.
Romanul ia forma unei scrisori din partea unei tinere către un prieten din copilărie în care îşi confesează experienţele trăite într-un oraş lipsit de nume. Deşi nu cunoaştem locul în care există acest oraş, el preia forma unei versiuni post-apocaliptice a New York-ului, un oraş dominat de haos. Interesant aici este faptul că nu ştim ce s-a întâmplat cu oraşul lipsit de nume, ce evenimente au dus la degradarea sa, însă aceste detalii sunt total irelevante pentru locuitorii săi.
Cadrul creat aici este similar cu cel din alte cărţi de acest gen: un guvern opresiv care intervine doar la ieşirile din oraşe şi la menţinerea ordinii în centrele comerciale, lipsa locurilor de muncă şi a hranei, haosul generat de lipsa legilor, precaritatea vieţii. Auster vine însă şi cu elemente originale în povestea sa, spre exemplu singura metodă de evadare din aceasta lume – sinuciderea, preia forma unui cult. Se formează grupuri care iau în serios această decizie – unii se antrenează ani de zile pentru ritualul final ce constă în a alerga până când trupul cedează, alţii plătesc pentru aşa zisele clinici de eutanasiere, unde trăiesc câteva ultime plăceri înainte de trecerea în neant.
Această lume este văzuta prin ochii Annei Blume, o tânără care alege să traverseze oceanul şi să intre în oraş în căutarea fratelui său, iar povestea se dezvoltă pe măsura ce înţelegem oraşul. Încă din primele pagini, acesta apare ca o adevărată ţară a ultimelor lucruri: când trăieşti în oraş, înveţi sa nu iei nimic de-a gata. Viaţa se desfăşoară într-o perpetuă stare de refolosire şi uzare finală a ultimelor lucruri rămase în oraş. Nu există producţie, negoţul se bazează pe schimburi si aproape totul se roteşte în jurul hranei. Îngroparea morţilor este considerată o crimă, întrucât singura sursă de electricitate rămasă o reprezintă centralele care ard trupurile. Însă Auster creează paradoxul oraşului ultimelor lucruri, prin faptul că orice lucru trebuie privit ca pentru prima oară, altfel aici eşti condamnat la pieire.
Ţara ultimelor lucruri este situată pe o spirală negativă ce duce către o autoconsumare până când tot ceea ce rămâne este vidul. Însă în acest loc, cea mai preţioasă resursă a locuitorilor este speranţa – din care Auster derivă alte ideologii de cult precum grupurile de sinucigaşi de mai sus. În esenţă, Auster creează o viziune extrem de interesantă a unei lumi, despre care realizăm că preia multe detalii din lumea reală. Iar dacă autorul excelează la acest capitol, povestea Annei Blume nu se ridică totuşi la acelaşi nivel. Căutările ei o duc prin diferite experienţe care îi schimbă viaţa, dar care nu sunt atât de pregnante precum imaginea dominantă a oraşului.
Din punct de vedere stilistic, ideea unei confesiuni scrise şi prezentarea oraşului prin perspectiva unei scrisori este una interesantă, singurul minus aici fiind dialogul, care îşi cam pierde sensul în compunerea unei scrisori. Cu toate acestea, cartea are un aer optimist, întrucât speranţa este singura resursă inepuizabilă în oraş şi la Auster.
ruskie's review against another edition
3.0
Sad and touching novel. I liked very much Auster's style, as usual, but this time it took a while before I got sucked into the story, and plot-wise there is not much to tell. Pretty linear, nothing really happens in the book, and nothing happens in the end.
A novel worth more for the thoughts it inspires than for the story it tells.
A novel worth more for the thoughts it inspires than for the story it tells.
saramosquera18's review against another edition
5.0
Una distopía que crítica el individualismo y la manera en como se consume en un sistema capitalista.
fool_of_books's review against another edition
5.0
Sin dall'inizio del libro ho sentito uno stato di ansia ed angoscia uscire dalle pagine. E devo ammettere che la prima parte, nonostante sia quasi priva di avvenimenti, mi ha davvero affascinato. Una storia che pare surreale, ma con lo scorrere delle pagine ti rendi conto che potrebbe effettivamente accadere anche a te. E allora come ti comporteresti? Saresti in grado di sopravvivere? Domande alle quali spero di non dover mai dare una risposta.
Auster mi ha trasportato in questo paese devastato da non si sa bene quale catastrofe, nel quale è in dubbio se sia meglio vivere nella speranza o arrendersi allo stato delle cose.
Ho adorato questo romanzo, straordinario ed allo stesso tempo inquietante.
Auster mi ha trasportato in questo paese devastato da non si sa bene quale catastrofe, nel quale è in dubbio se sia meglio vivere nella speranza o arrendersi allo stato delle cose.
Ho adorato questo romanzo, straordinario ed allo stesso tempo inquietante.
scarlet_begonia21's review against another edition
4.0
4.5/5
This was a very interesting story, told in the form of letters/notebook writings from a young girl living in a frightening, chaotic, dystopian city. Anna's writings to an unknown reader describe the story of her coming to the city to find her brother but being unable to leave.
For well over a year, we follow Anna's life in this illusionary world where memories fade and people literally become thinner and thinner until they disappear. There are several references to things burning away, rotting/fading away, the landscape and cityscape turning to rubble and disrepair, and even the specific ways in which people can chose to cease their existence and commit suicide (leapers, runners, dream-like euthanasia clinics, or hiring an assassin).
There were several not-so-subtle references to the notion that Anna isn't a reliable narrator and the paramnesic story that she unfolds is a fantasy.
In discussing her depressing new reality in the city, where every day is worse than the day before, Anna notes that "by talking of the world that existed before you went to sleep, you can delude yourself into thinking that the present day is simply an apparition, no more or less real than the memories of all the other days you carry around inside you."
She describes the city when she first travels there "as though we were entering an invisible world," and her stories are often littered with warnings that her memories may be "just a guess" or "vague, filled with inconsistencies and blanks." Later, while living at the Woburn House, Boris plainly states to her that "it's all an illusion."
Like other Auster novels, there are common themes of loss, disappearance, and altered reality. It was very well written, but I did not enjoy the narrative style (epistolary/letter style) and that is what kept it less than 5 stars.
This was a very interesting story, told in the form of letters/notebook writings from a young girl living in a frightening, chaotic, dystopian city. Anna's writings to an unknown reader describe the story of her coming to the city to find her brother but being unable to leave.
For well over a year, we follow Anna's life in this illusionary world where memories fade and people literally become thinner and thinner until they disappear. There are several references to things burning away, rotting/fading away, the landscape and cityscape turning to rubble and disrepair, and even the specific ways in which people can chose to cease their existence and commit suicide (leapers, runners, dream-like euthanasia clinics, or hiring an assassin).
There were several not-so-subtle references to the notion that Anna isn't a reliable narrator and the paramnesic story that she unfolds is a fantasy.
In discussing her depressing new reality in the city, where every day is worse than the day before, Anna notes that "by talking of the world that existed before you went to sleep, you can delude yourself into thinking that the present day is simply an apparition, no more or less real than the memories of all the other days you carry around inside you."
She describes the city when she first travels there "as though we were entering an invisible world," and her stories are often littered with warnings that her memories may be "just a guess" or "vague, filled with inconsistencies and blanks." Later, while living at the Woburn House, Boris plainly states to her that "it's all an illusion."
Like other Auster novels, there are common themes of loss, disappearance, and altered reality. It was very well written, but I did not enjoy the narrative style (epistolary/letter style) and that is what kept it less than 5 stars.
manola's review
dark
hopeful
sad
medium-paced
- Plot- or character-driven? A mix
- Strong character development? It's complicated
- Loveable characters? Yes
- Diverse cast of characters? No
- Flaws of characters a main focus? Yes
3.5
Content Warnings
Moderate: Death, Rape, Blood, Body horror, Grief, and Miscarriage
Minor: Child death, Gun violence, Sexual content, and Self harm
gdaugavietis's review against another edition
challenging
dark
sad
medium-paced
- Plot- or character-driven? A mix
- Strong character development? Yes
- Loveable characters? No
- Diverse cast of characters? No
- Flaws of characters a main focus? No
4.5