Scan barcode
michelemo's reviews
308 reviews
Abatorul cinci by Kurt Vonnegut
3.0
Oare sunt singurul care s-a întrebat de cîte ori își dau întîlnire romantică ochii cu "Așa stau lucrurile"? Păi vă spun eu cu ajutorul lui Monsieur Google. De 106 ori (︡
Cei patru mari by Agatha Christie
4.0
Cartea asta are un aer de James Bond.
Titlul e tradus cam forțat mot-a-mot. Versiunea din italiană "Poirot și cei patru" mi se pare mai potrivită.
Interesant e că pe lîngă cazul principal cu cei patru (mari și tari) se mai rezolvă două care au cumva legătură cu primul.
Titlul e tradus cam forțat mot-a-mot. Versiunea din italiană "Poirot și cei patru" mi se pare mai potrivită.
Interesant e că pe lîngă cazul principal cu cei patru (mari și tari) se mai rezolvă două care au cumva legătură cu primul.
Siddhartha by Hermann Hesse
4.0
Prima povestire mi-a plăcut. Putem sublinia în cele 130 de pagini multe aspecte înțelepte pe care să le aplicăm în viața noastră plină de grijile de mîine. M-a ajutat să meditez un pic la moarte, la prietenie și la iubirea de tot ce ne înconjoară. Nu suntem singuri.
Cîteva idei din prima povestire le-am găsit și în a doua. Totuși mi s-a părut mai greu de înțeles, poate neterminată aș zice. Călătoria lui H poate fi văzută ca o experiența de viață ori un test care poate decide destinul unui om. Cedezi, deznădăjduiești sau continui să lupți cînd un obstacol îți apare în cale?
Cîteva idei din prima povestire le-am găsit și în a doua. Totuși mi s-a părut mai greu de înțeles, poate neterminată aș zice. Călătoria lui H poate fi văzută ca o experiența de viață ori un test care poate decide destinul unui om. Cedezi, deznădăjduiești sau continui să lupți cînd un obstacol îți apare în cale?
Ariadna by Jennifer Saint
5.0
Suntem fascinați de mitologia greacă. Oamenii și-au găsit explicații după imaginație, după un crez creat să aducă un strop de lumină în întuneric. Ariadna, este unul din acei stropi, un sens dat lui Tezeu, altul minotaurului și altul lui Dionysos.
Mi-au plăcut și poveștile adiacente despre Constelația Orion, despre frumusețea neasemuită din părul Medusei, despre invențiile și ingeniozitatea lui Dedal și altele.
De departe cel mai frumos pasaj din carte mi s-a părut momentul cînd zeul vinului, spre surprindea mea e total opus unei vieți desfrînate și hedoniste, vorbește despre obiceiul zeilor și al eroilor, despre cum ei nu cunosc iubirea pt că nu cunosc suferința.
“Zeii nu cunosc iubirea fiindcă nu-și pot imagina sfârsitul vreunui lucru de care se bucură. Pasiunile lor nu ard atât de luminos ca ale muritorilor, fiindcă ei pot avea orice își doresc pentru tot restul vesniciei.
[…]
Eroii lor nu cunosc iubirea fiindcă prețuiesc doar ceea ce pot măsura - munții pe care-i ridică din oasele dușmanilor, mormanele uriașe de comori…etc. Văd numai faima și sunt orbi față de recompensele pe care numai viața omenească le poate oferi”
Povestea Ariadnei are un final tipic muritorului din mitologie. Nu poate decurge total în favoarea lui. Nemurirea mereu găsește cîte o cale de a sugruma clipa de fericire. Ține cu tot dinadinsul să ne predea lecția universală, să învățăm să murim, iar noi ca niște studenți conștiincioși în artele trăitului, trecem acest examen cu punctaj maxim.
Mi-au plăcut și poveștile adiacente despre Constelația Orion, despre frumusețea neasemuită din părul Medusei, despre invențiile și ingeniozitatea lui Dedal și altele.
De departe cel mai frumos pasaj din carte mi s-a părut momentul cînd zeul vinului, spre surprindea mea e total opus unei vieți desfrînate și hedoniste, vorbește despre obiceiul zeilor și al eroilor, despre cum ei nu cunosc iubirea pt că nu cunosc suferința.
“Zeii nu cunosc iubirea fiindcă nu-și pot imagina sfârsitul vreunui lucru de care se bucură. Pasiunile lor nu ard atât de luminos ca ale muritorilor, fiindcă ei pot avea orice își doresc pentru tot restul vesniciei.
[…]
Eroii lor nu cunosc iubirea fiindcă prețuiesc doar ceea ce pot măsura - munții pe care-i ridică din oasele dușmanilor, mormanele uriașe de comori…etc. Văd numai faima și sunt orbi față de recompensele pe care numai viața omenească le poate oferi”
Povestea Ariadnei are un final tipic muritorului din mitologie. Nu poate decurge total în favoarea lui. Nemurirea mereu găsește cîte o cale de a sugruma clipa de fericire. Ține cu tot dinadinsul să ne predea lecția universală, să învățăm să murim, iar noi ca niște studenți conștiincioși în artele trăitului, trecem acest examen cu punctaj maxim.
Omul în căutarea sensului vieţii by Silvian Guranda, Viktor E. Frankl
4.0
"Omul e dispus să sufere, cu condiția ca suferința lui să aibă un sens."
"Iubirea este scopul ultim și cel mai înalt la care poate aspira un om."
"Iubirea este scopul ultim și cel mai înalt la care poate aspira un om."
Nimic nou pe frontul de vest by Erich Maria Remarque, Erich Maria Remarque
5.0
War is hell! A fost publicată în 1929 și mă gîndesc că poate dacă ar fi fost citită de oamenii potriviți, al doilea război mondial ar fi fost evitat. Nu am învățat nimic din trecut...
O carte dură scrisă extraordinar de bine. Descrierea frontului unde moartea locuiește ca la ea acasă mi s-a părut unică.
"Fiecare răsuflare a muribundului îmi seacă inima. Omul acesta pe moarte (inamicul) are orele de partea lui, are un cuțit invizibil care mă străpunde: timpul și gîndurile mele. Aș da orice ca să rămînă în viață."
"Gîndurile nu pot trăi fără mîngîiere și amăgire; se zăpăcesc în fața imaginii nude a disperării."
"Groaza se poate îndura dacă te faci că plouă; dar te ucide dacă te gîndești la ea"
O carte dură scrisă extraordinar de bine. Descrierea frontului unde moartea locuiește ca la ea acasă mi s-a părut unică.
"Fiecare răsuflare a muribundului îmi seacă inima. Omul acesta pe moarte (inamicul) are orele de partea lui, are un cuțit invizibil care mă străpunde: timpul și gîndurile mele. Aș da orice ca să rămînă în viață."
"Gîndurile nu pot trăi fără mîngîiere și amăgire; se zăpăcesc în fața imaginii nude a disperării."
"Groaza se poate îndura dacă te faci că plouă; dar te ucide dacă te gîndești la ea"
Nimic nou pe frontul de Vest / Cuibul visurilor by Erich Maria Remarque
5.0
Prin aceste 2 romane scurte, Remarque a devenit unul dintre scriitorii mei preferați. Are un stil unic și deosebit. E din rasa pură de scriitori.
War is hell! A fost publicată în 1929 și mă gîndesc că poate dacă ar fi fost citită de oamenii potriviți, al doilea război mondial ar fi fost evitat. Nu am învățat nimic din trecut...O carte dură scrisă extraordinar de bine. Descrierea frontului unde moartea locuiește ca la ea acasă mi s-a părut unică.
"Fiecare răsuflare a muribundului îmi seacă inima. Omul acesta pe moarte (inamicul) are orele de partea lui, are un cuțit invizibil care mă străpunde: timpul și gîndurile mele. Aș da orice ca să rămînă în viață."
"Gîndurile nu pot trăi fără mîngîiere și amăgire; se zăpăcesc în fața imaginii nude a disperării."
"Groaza se poate îndura dacă te faci că plouă; dar te ucide dacă te gîndești la ea"
Al doilea roman e la polul opus. Prezintă dragostea oamenilor, bucuria, bunătatea și inteligența dar mai ales sufletul omului. Parcă vine ca o contra lovitură la front. Hai că suntem capabili și să iubim nu doar să urîm.
"Era frumoasă. Pentru mine a reprezentat portul în care a poposit vapoarele nostalgiilor mele, ochii ei erau aștrii care luminau bezna existenței mele, iar sufletul ei, bunătatea izbăvitoare și puntea care trecea peste abisurile și sfâșierea din interiorul meu."
"Mulți confundă euforia sințurilor cu iubirea. Iubirea este o beție. Nu a simțurilor ci a sufletelor. O legătură spiritual-sufletească de maximă intensitate, concretizată fizic."
War is hell! A fost publicată în 1929 și mă gîndesc că poate dacă ar fi fost citită de oamenii potriviți, al doilea război mondial ar fi fost evitat. Nu am învățat nimic din trecut...O carte dură scrisă extraordinar de bine. Descrierea frontului unde moartea locuiește ca la ea acasă mi s-a părut unică.
"Fiecare răsuflare a muribundului îmi seacă inima. Omul acesta pe moarte (inamicul) are orele de partea lui, are un cuțit invizibil care mă străpunde: timpul și gîndurile mele. Aș da orice ca să rămînă în viață."
"Gîndurile nu pot trăi fără mîngîiere și amăgire; se zăpăcesc în fața imaginii nude a disperării."
"Groaza se poate îndura dacă te faci că plouă; dar te ucide dacă te gîndești la ea"
Al doilea roman e la polul opus. Prezintă dragostea oamenilor, bucuria, bunătatea și inteligența dar mai ales sufletul omului. Parcă vine ca o contra lovitură la front. Hai că suntem capabili și să iubim nu doar să urîm.
"Era frumoasă. Pentru mine a reprezentat portul în care a poposit vapoarele nostalgiilor mele, ochii ei erau aștrii care luminau bezna existenței mele, iar sufletul ei, bunătatea izbăvitoare și puntea care trecea peste abisurile și sfâșierea din interiorul meu."
"Mulți confundă euforia sințurilor cu iubirea. Iubirea este o beție. Nu a simțurilor ci a sufletelor. O legătură spiritual-sufletească de maximă intensitate, concretizată fizic."
Opera Poetică by Lucian Blaga
5.0
"De cînd viața mea te știe,
o suferință port mereu:
Frumusețea ta-i o poezie
pe care n-am făcut-o eu."
"Și vine toamna iar
ca dup-un psalm aminul.
Doi suntem gata să gustăm
cu miere-amestecat veninul.
Doi suntem, cînd cu umbra lor
ne împresoară-n lume norii.
Ce gînduri are soarele cu noi -
nu știm, dar suntem doi."
o suferință port mereu:
Frumusețea ta-i o poezie
pe care n-am făcut-o eu."
"Și vine toamna iar
ca dup-un psalm aminul.
Doi suntem gata să gustăm
cu miere-amestecat veninul.
Doi suntem, cînd cu umbra lor
ne împresoară-n lume norii.
Ce gînduri are soarele cu noi -
nu știm, dar suntem doi."
La sud de graniță, la vest de soare by Haruki Murakami, Angela Hondru
3.0
-Obiectele cu formă definită dispar oricum într-o bună zi, dar anumite sentimente nu ne părăsesc niciodată.
-Hajime, nu crezi că unele sentimente sunt dureroase tocmai pt că nu ne părăsesc?
Există diverse moduri de a trăi și diferite moduri de a muri, dar nu asta contează, ci faptul că doar deșertul rămîne în urma noastră, doar el supraviețuiește.
Îmi place că de la Murakami pot adăuga în playlistul de jazz melodii noi care să-mi liniștească gîndurile de seară. Îmi place și modul în care te poartă cu imaginația pe străduțele Japoniei, prin barurile pline de oameni care caută o scăpare în alcool, peste idei filosofice de viață și sentimente pe care nu le mai recunoști ori le redescoperi.
Cu toate acestea, imaturitatea emoțională a lui Hajime m-a scos din pepeni. În jurul ei se rotește cartea. Este acea expresie “cînd ți-e rău cu binele” sau “ți s-a urît cu binele”. A avut în viață cam tot ce și-a dorit, de două ori chiar. Prima dată alături de Izumi (pe care a desfigurat-o emotional) și cu Yukiko pe care a trădat-o. Firea omenească e mereu în căutarea a „ceva”, după cum afirmă și personajul în nenumărate rînduri. Căuta "acest ceva" peste tot numai unde trebuie nu. Este poate un răspuns la imposibilitatea omului de a spune “STOP, am tot ce îmi trebuie. Vreau doar liniște.”
Hajime este interesant pînă la un punct. Mi se pare că autorul experimentează cu el, se joacă ca un păpușar cu jucăriile sale pe ață. Îl pune să înșele, să mintă, să ascundă, să fie rece ca mai tîrziu să regrete și să-și dorească să se îndrepte dar pentru ce? Nu are motiv de întoarcere deoarece “greșelile sunt acum bucățele rupte din el” iar bunătatea devine altfel un vis pierdut.
Shimamoto mi-a plăcut cum fuma țigările lăsînd urme de ruj pe ele. Mi-am imaginat cum o priveam dintr-un colț al barului. Mi-a făcut poftă cu cocktail-urile alese. În rest mister și tăcere. Prea puține detalii. Hajime părea un "copilandru de 37 de ani" îndrăgostit lulea pentru care nu mai conta ziua de mîine sau cele cîte 6,7 luni în care ea dispărea complet. Accepta tot golul lăsat de ea în cei 25 de ani ca pe un fleac.
-Hajime, nu crezi că unele sentimente sunt dureroase tocmai pt că nu ne părăsesc?
Există diverse moduri de a trăi și diferite moduri de a muri, dar nu asta contează, ci faptul că doar deșertul rămîne în urma noastră, doar el supraviețuiește.
Îmi place că de la Murakami pot adăuga în playlistul de jazz melodii noi care să-mi liniștească gîndurile de seară. Îmi place și modul în care te poartă cu imaginația pe străduțele Japoniei, prin barurile pline de oameni care caută o scăpare în alcool, peste idei filosofice de viață și sentimente pe care nu le mai recunoști ori le redescoperi.
Cu toate acestea, imaturitatea emoțională a lui Hajime m-a scos din pepeni. În jurul ei se rotește cartea. Este acea expresie “cînd ți-e rău cu binele” sau “ți s-a urît cu binele”. A avut în viață cam tot ce și-a dorit, de două ori chiar. Prima dată alături de Izumi (pe care a desfigurat-o emotional) și cu Yukiko pe care a trădat-o. Firea omenească e mereu în căutarea a „ceva”, după cum afirmă și personajul în nenumărate rînduri. Căuta "acest ceva" peste tot numai unde trebuie nu. Este poate un răspuns la imposibilitatea omului de a spune “STOP, am tot ce îmi trebuie. Vreau doar liniște.”
Hajime este interesant pînă la un punct. Mi se pare că autorul experimentează cu el, se joacă ca un păpușar cu jucăriile sale pe ață. Îl pune să înșele, să mintă, să ascundă, să fie rece ca mai tîrziu să regrete și să-și dorească să se îndrepte dar pentru ce? Nu are motiv de întoarcere deoarece “greșelile sunt acum bucățele rupte din el” iar bunătatea devine altfel un vis pierdut.
Shimamoto mi-a plăcut cum fuma țigările lăsînd urme de ruj pe ele. Mi-am imaginat cum o priveam dintr-un colț al barului. Mi-a făcut poftă cu cocktail-urile alese. În rest mister și tăcere. Prea puține detalii. Hajime părea un "copilandru de 37 de ani" îndrăgostit lulea pentru care nu mai conta ziua de mîine sau cele cîte 6,7 luni în care ea dispărea complet. Accepta tot golul lăsat de ea în cei 25 de ani ca pe un fleac.