You need to sign in or sign up before continuing.
Take a photo of a barcode or cover
4.02 AVERAGE
4.02 AVERAGE
Palma a fost atât de zdravănă că nu m-am dezmeticit de pe urma ei decât după treisprezece ani. Într-adevăr, nu era o scatoalcă oarecare, şi, ca să mi-o ardă, s-au făcut luntre şi punte.
Suntem în 26 octombrie 1931. De la opt dimineaţa am fost scos din celula pe care o ocup la Conciergerie de-un an de zile. Sunt proaspăt bărbierit, bine înţolit, un costum făcut de-un mare croitor îmi dă aspectul unui om elegant. Cămaşă albă, un papion albastru-deschis, drept ultimă trăsătură de penel a acestei ţinute.
Am douăzeci şi cinci de ani şi arăt de douăzeci. Jandarmii, niţel stingheriţi de înfăţişarea mea de gentleman, se poartă amabil. Mi-au scos până şi cătuşele. Am luat loc toţi şase, cinci jandarmi şi cu mine, pe două bănci într-o sală goală. Afară e o vreme mohorâtă. În faţa noastră, o uşă care comunică desigur cu sala juraţilor, căci ne aflăm la Tribunalul departamentului Sena, la Paris.
Peste câteva clipe voi fi acuzat de omucidere. Avocatul meu, maestrul Raymond Hubert, a venit să-mi strângă mâna: „Nu există nici o probă serioasă împotriva dumitale, am încredere, vom fi achitaţi.” Zâmbesc la acest „vom fi”. De parcă şi el, maestrul Hubert, ar fi chemat în faţa Curţii cu juri ca inculpat şi, în caz de condamnare, ar urma, la rândul lui, s-o ispăşească.
Un aprod deschide uşa şi ne pofteşte să intrăm. Pe uşa cu cele două canaturi larg deschise, încadrat de patru jandarmi, cu plutonierul alături, îmi fac intrarea într-o sală imensă. Ca să-mi ardă palma, au îmbrăcat totul în roşu sângeriu: covorul, perdelele marilor ferestre, până şi robele magistraţilor care, dintr-o clipă într-alta, mă vor judeca.
— Domnilor, Curtea!
Pe o uşă, din dreapta, apar unul după altul şase bărbaţi. Preşedintele, apoi cinci magistraţi, cu toca pe cap. Preşedintele se opreşte în faţa scaunului din mijloc, la dreapta şi la stânga se plasează asesorii lui.
O linişte impresionantă domneşte în sală, unde toată lumea a rămas în picioare, inclusiv subsemnatul. Curtea ia loc pe scaun odată cu toţi ceilalţi.
Preşedintele, o mutră rotofeie cu pomeţi trandafirii, cu înfăţişare severă, mi se uită în ochi fără a lăsa să i se ghicească vreun gând. Îl cheamă Bevin. Mai târziu va conduce dezbaterile cu imparţialitate şi, prin atitudinea lui, va da de înţeles întregii asistenţe că, în calitate de magistrat de carieră, nu e prea convins de sinceritatea martorilor şi a poliţiştilor. Nu, nu-i va reveni nici o răspundere în chestia cu palma, nu va face decât să mi-o servească.
Procuror e magistratul Pradel, un procuror foarte temut de toţi avocaţii baroului. Are tristul renume de a fi principalul furnizor al ghilotinei şi al penitenciarelor din Franţa şi de peste mări.
Suntem în 26 octombrie 1931. De la opt dimineaţa am fost scos din celula pe care o ocup la Conciergerie de-un an de zile. Sunt proaspăt bărbierit, bine înţolit, un costum făcut de-un mare croitor îmi dă aspectul unui om elegant. Cămaşă albă, un papion albastru-deschis, drept ultimă trăsătură de penel a acestei ţinute.
Am douăzeci şi cinci de ani şi arăt de douăzeci. Jandarmii, niţel stingheriţi de înfăţişarea mea de gentleman, se poartă amabil. Mi-au scos până şi cătuşele. Am luat loc toţi şase, cinci jandarmi şi cu mine, pe două bănci într-o sală goală. Afară e o vreme mohorâtă. În faţa noastră, o uşă care comunică desigur cu sala juraţilor, căci ne aflăm la Tribunalul departamentului Sena, la Paris.
Peste câteva clipe voi fi acuzat de omucidere. Avocatul meu, maestrul Raymond Hubert, a venit să-mi strângă mâna: „Nu există nici o probă serioasă împotriva dumitale, am încredere, vom fi achitaţi.” Zâmbesc la acest „vom fi”. De parcă şi el, maestrul Hubert, ar fi chemat în faţa Curţii cu juri ca inculpat şi, în caz de condamnare, ar urma, la rândul lui, s-o ispăşească.
Un aprod deschide uşa şi ne pofteşte să intrăm. Pe uşa cu cele două canaturi larg deschise, încadrat de patru jandarmi, cu plutonierul alături, îmi fac intrarea într-o sală imensă. Ca să-mi ardă palma, au îmbrăcat totul în roşu sângeriu: covorul, perdelele marilor ferestre, până şi robele magistraţilor care, dintr-o clipă într-alta, mă vor judeca.
— Domnilor, Curtea!
Pe o uşă, din dreapta, apar unul după altul şase bărbaţi. Preşedintele, apoi cinci magistraţi, cu toca pe cap. Preşedintele se opreşte în faţa scaunului din mijloc, la dreapta şi la stânga se plasează asesorii lui.
O linişte impresionantă domneşte în sală, unde toată lumea a rămas în picioare, inclusiv subsemnatul. Curtea ia loc pe scaun odată cu toţi ceilalţi.
Preşedintele, o mutră rotofeie cu pomeţi trandafirii, cu înfăţişare severă, mi se uită în ochi fără a lăsa să i se ghicească vreun gând. Îl cheamă Bevin. Mai târziu va conduce dezbaterile cu imparţialitate şi, prin atitudinea lui, va da de înţeles întregii asistenţe că, în calitate de magistrat de carieră, nu e prea convins de sinceritatea martorilor şi a poliţiştilor. Nu, nu-i va reveni nici o răspundere în chestia cu palma, nu va face decât să mi-o servească.
Procuror e magistratul Pradel, un procuror foarte temut de toţi avocaţii baroului. Are tristul renume de a fi principalul furnizor al ghilotinei şi al penitenciarelor din Franţa şi de peste mări.
adventurous
medium-paced
Holy cow...this book was a trip. If even half of these stories are true. then this man led a crazy life. I highly recommend this to anyone who loves a fun adventure story.
What hell.
What an adventure though.
Papillon goes through some nasty stuff. It's almost like the Martian's Mark Watney-esque survival story, in which every bad thing that could happen to a person actually does happen, but without the side-splitting humour. What Papillon does really well is it immerses you so deeply into the story that you don't realize you're reading. Multiple times I found myself to be binge-eating at unusual times of the day, only to realize it was probably because I was at a part where Papillon hadn't eaten for days... The amount of obstacles thrown at him throughout the book left me emotionally drained and yet I just had to keep reading to find out if he ever achieved his freedom.
At times bone-chilling. Other times, I was on the edge of the seat. Overall, I had trouble putting this one down and will definitely read again.
What an adventure though.
Papillon goes through some nasty stuff. It's almost like the Martian's Mark Watney-esque survival story, in which every bad thing that could happen to a person actually does happen, but without the side-splitting humour. What Papillon does really well is it immerses you so deeply into the story that you don't realize you're reading. Multiple times I found myself to be binge-eating at unusual times of the day, only to realize it was probably because I was at a part where Papillon hadn't eaten for days... The amount of obstacles thrown at him throughout the book left me emotionally drained and yet I just had to keep reading to find out if he ever achieved his freedom.
At times bone-chilling. Other times, I was on the edge of the seat. Overall, I had trouble putting this one down and will definitely read again.
adventurous
emotional
hopeful
sad
tense
medium-paced
Strong character development:
Yes
Loveable characters:
Complicated
Diverse cast of characters:
Yes
challenging
funny
hopeful
inspiring
tense
slow-paced
adventurous
tense
fast-paced
i loved it honestly and it was so easy to imagine it as a movie just very entertaining to read. it was easy to read without being simple
adventurous
inspiring
tense
slow-paced
adventurous
hopeful
informative
reflective
medium-paced
A very interesting read, both in to the authors life and in to the way that the French treated their criminals as well as the men who were interred while, both innocent and guilty.
Reading through his daring escapes, it makes you wonder whether or not any of it was worth it, while giving him kudos for attempting each and everyone of them. The lives that he left behind and the people that Papillon met along the way.
Reading through his daring escapes, it makes you wonder whether or not any of it was worth it, while giving him kudos for attempting each and everyone of them. The lives that he left behind and the people that Papillon met along the way.