Take a photo of a barcode or cover
3.95 AVERAGE
3.95 AVERAGE
It's odd how the titular story in this novel was the least good of the lot. Like half the story was them perfectly transcribing an entire species' cultural history from hieroglyphs they literally just found that day. The other stories were good though
adventurous
dark
mysterious
reflective
tense
medium-paced
Plot or Character Driven:
Plot
Strong character development:
No
Loveable characters:
No
Diverse cast of characters:
No
Flaws of characters a main focus:
No
At the Mountains of Madness: *4.5 stars. I thought this one could be very boring at parts, but the overall effect for me was still a 4.5 for me. It's been awhile since I've read something that thoroughly creeped me out as much as this story - I didn't realize I had a fear of the arctic poles until I read this. And it's the perfect setting for someone like Lovecraft to write. It's vast and mysterious and of course he's going to populate it with unspeakable horrors. Definitely tied with the Dunwich Horror as my favorite Lovecraft story.
The Shadow Over Innsmouth: *2 stars. I thought this was rather silly, if I'm being honest. I know Lovecraft has a thing about fish, but I couldn't take frogfish people all that seriously. I thought the ending was ridiculous, no matter how cool the last line was. Lovecraft does write the rare action scene here, though, and I did think that was fun. But really not his best.
The Thing on the Doorstep: *3 stars. I mean I'm not gonna write home about it, but I had a good time reading it. I’m usually not super into the body jumping stuff (the Whisperer in Darkness) but I thought this was short and sweet with an ending that will definitely stick with you.
The Shadow Over Innsmouth: *2 stars. I thought this was rather silly, if I'm being honest. I know Lovecraft has a thing about fish, but I couldn't take frogfish people all that seriously. I thought the ending was ridiculous, no matter how cool the last line was. Lovecraft does write the rare action scene here, though, and I did think that was fun. But really not his best.
The Thing on the Doorstep: *3 stars. I mean I'm not gonna write home about it, but I had a good time reading it. I’m usually not super into the body jumping stuff (the Whisperer in Darkness) but I thought this was short and sweet with an ending that will definitely stick with you.
Un libro con expectativas altas para mí, que me decepcionó un poco. Habiendo leído a algunos autores supuestamente similares, esperaba otra cosa del autor aunque tendré que leer más de sus obras. En mi opinión recomendable, como casi todo el horror de la época.
This book contains too many details and is too dry, tedious, with almost no action. Finally found a cure for my insomnia.
I could barely get through this book, because it was so detailed and repetitive. Why do I need to know the dimensions of all things or even the location? I understand that it can give the book a “scientific” look, but it was too much. As an example – “blocks as large as 4 x 6 x 8 feet”, “a mighty arc from about Latitude 82°, E. Longitude 60° to Latitude 70°, E. Longitude 115°”. Also, some words are repeted so often, it becomes annoying – „mountains of madness”, „Comanchian”, „mountains of madness”, „opalescent haze”... and lets not forget about „these mountains of madness”.
The story is interesting – finding evidence of a civilization that predates the human civilization. The setting was superbe – Antarctica. But the execution could have been better. Much better.
** stars.
I could barely get through this book, because it was so detailed and repetitive. Why do I need to know the dimensions of all things or even the location? I understand that it can give the book a “scientific” look, but it was too much. As an example – “blocks as large as 4 x 6 x 8 feet”, “a mighty arc from about Latitude 82°, E. Longitude 60° to Latitude 70°, E. Longitude 115°”. Also, some words are repeted so often, it becomes annoying – „mountains of madness”, „Comanchian”, „mountains of madness”, „opalescent haze”... and lets not forget about „these mountains of madness”.
The story is interesting – finding evidence of a civilization that predates the human civilization. The setting was superbe – Antarctica. But the execution could have been better. Much better.
** stars.
For some reason, though I've certainly been familiar with the basics of his mythos for years (through geek osmosis), I'd never actually read any of Lovecraft's work before this. Now, I'm wondering what in the world took me so long. Great, bizarre stuff, and while I can understand that his dry style might not work for everyone, I really enjoyed it. I'll definitely be keeping an eye out for more of his stories from here on out.
adventurous
mysterious
slow-paced
Plot or Character Driven:
Plot
Strong character development:
No
Loveable characters:
No
Diverse cast of characters:
No
Flaws of characters a main focus:
No
I savored this one. It has taken me a long time to find a physical copy of this. Many blessing on little used book stores for the hidden gems that lie within.
Cu ajutorul shoggothilor, care-și puteau mări masa și astfel puteau fi puși să ridice greutăți uriașe, micile și scundele orașe de sub mare s-au transformat în labirinturi de piatră vaste și impunătoare, asemănătoare cu cele care, ulterior, au răsărit pe uscat. Într-adevăr, extrem de adaptabilii Străvechi trăiseră mult pe uscat în alte părți ale universului și probabil păstraseră tradiții de construire pe uscat. În timp ce am studiat arhitectura tuturor acelor orașe paleogene sculptate, inclusiv acele coridoare moarte de veacuri pe care le traversam chiar atunci, am fost impresionați de o curioasă coincidență pe care încă n-am încercat s-o explicăm – nici măcar nouă înșine. Părțile superioare ale clădirilor, care în orașul din jurul nostru fuseseră, desigur, eronate de vreme și transformate cu secole în urmă în ruine amorfe, erau limpede reprezentate în basoreliefuri, afișând grupuri vaste de turnuri ascuțite, elemente decorative delicate, montate pe unele vârfuri de con și de piramidă, iar în partea superioară a turnurilor cilindrice – rânduri înguste, orizontale, formate din discuri festonate. Exact asta văzuserăm în acel oraș și neobișnuit miraj aruncat de un oraș mort, ale cărui acoperișuri lipseau de mii și zeci de mii de ani, care se profilase în fața ochilor noștri neștiutori dindărătul misterioșilor munți ai nebuniei pe când ne apropiam prima dată de tabăra blestemată a bietului Lake.
Despre viața Celor Străvechi, deopotrivă sub apă și după ce o parte din ei au migrat pe uscat, s-ar putea scrie volume întregi. Cei din apele puțin adânci au continuat să-și folosească ochii din capătul celor cinci tentacule principale aflate la nivelul capului și au practicat mai departe artele gravurii și scrisului într-un mod cât se poate de obișnuit – scriau cu un stilou pe suprafețe ceruite, rezistente la apă. Cei aflați mai în adâncurile oceanului, cu toate că foloseau un curios organism fosforescent pentru a genera lumină, și-au ascuțit vederea cu ajutorul unor obscure simțuri speciale acționând prin cilii prismatici de pe cap – simțuri care îi făceau pe toți Cei Străvechi parțial independenți de lumină în situații de urgență. Metodele lor de a grava și de a scrie se schimbaseră curios în timpul coborârii în adâncuri, întruchipând anumite procese aparent chimice de acoperire – probabil pentru a asigura fosforescența – pe care basoreliefurile nu reușeau să ni le transmită clar. Ființele se mișcau în apă parțial prin înot – folosind brațele crinoide laterale – si parțial mișcând din rândul inferior de tentacule care conțineau pseudopodele. Uneori reușeau să se proiecteze pe distanțe lungi cu ajutorul suplimentar al celor două sau mai multe seturi de aripi care se strângeau ca un evantai. Pe uscat foloseau pe distanțe scurte pseudopodele, dar când și când se ridicau la mari înălțimi și zburau pe distanțe lungi dând din aripi. Numeroasele tentacule suple care se ramificau din brațele crinoide erau extrem de delicate, flexibile, puternice și precise în coordonarea lor musculo-nervoasă, asigurându-le o dexteritate și o dibăcie extraordinare în toate acțiunile artistice și-n orice altă operațiune manuală.
Despre viața Celor Străvechi, deopotrivă sub apă și după ce o parte din ei au migrat pe uscat, s-ar putea scrie volume întregi. Cei din apele puțin adânci au continuat să-și folosească ochii din capătul celor cinci tentacule principale aflate la nivelul capului și au practicat mai departe artele gravurii și scrisului într-un mod cât se poate de obișnuit – scriau cu un stilou pe suprafețe ceruite, rezistente la apă. Cei aflați mai în adâncurile oceanului, cu toate că foloseau un curios organism fosforescent pentru a genera lumină, și-au ascuțit vederea cu ajutorul unor obscure simțuri speciale acționând prin cilii prismatici de pe cap – simțuri care îi făceau pe toți Cei Străvechi parțial independenți de lumină în situații de urgență. Metodele lor de a grava și de a scrie se schimbaseră curios în timpul coborârii în adâncuri, întruchipând anumite procese aparent chimice de acoperire – probabil pentru a asigura fosforescența – pe care basoreliefurile nu reușeau să ni le transmită clar. Ființele se mișcau în apă parțial prin înot – folosind brațele crinoide laterale – si parțial mișcând din rândul inferior de tentacule care conțineau pseudopodele. Uneori reușeau să se proiecteze pe distanțe lungi cu ajutorul suplimentar al celor două sau mai multe seturi de aripi care se strângeau ca un evantai. Pe uscat foloseau pe distanțe scurte pseudopodele, dar când și când se ridicau la mari înălțimi și zburau pe distanțe lungi dând din aripi. Numeroasele tentacule suple care se ramificau din brațele crinoide erau extrem de delicate, flexibile, puternice și precise în coordonarea lor musculo-nervoasă, asigurându-le o dexteritate și o dibăcie extraordinare în toate acțiunile artistice și-n orice altă operațiune manuală.